PC 
Xbox 
E-cards Recenzie Forza Horizon 6 – Arcade Racer-ul suprem evoluează din nou
Forza Horizon 6 duce în sfârșit Festivalul Horizon în Japonia, cu străzile din Tokyo luminate cu neon, drumuri de mountain touge, cultura driftingului și cel mai atmosferic open world pe care seria l-a creat vreodată. Deși nu reinventeză formula, o rafinează pe aproape toate planurile, transformându-l într-una dintre cele mai bune experiențe de arcade racing disponibile chiar acum.
Există două lucruri pe care fanii Forza Horizon le-au dorit ani la rând: Japonia—și încă și mai multă Japonie. Playground Games a știut exact acest lucru, așa că al șaselea episod din serie duce în sfârșit aventura de mare viteză într-un loc cu lumini neon, serpentine de munte și sesiuni de drifting nocturn care te fac să te simți de parcă ai fi în The Fast and the Furious: Tokyo Drift. Așteptarea absurd de lungă, însă, a meritat—iar după doar primii câțiva kilometri, devine clar că nu e doar un fan service ieftin pentru dorințele fanilor abonați la wishlists.
Forza Horizon e acum un brand atât de bine înrădăcinat încât s-ar vinde și fără să conteze efectiv condusul. Totuși, dezvoltatorii nu se bazează doar pe numele seriei și nici nu se ascund în spatele succeselor trecute. Nu. Le îmbrățișează și adaugă un munte de funcții noi la formula încercată și testată (și extrem de populară). Primim cel mai mare open world din serie, o experiență cu mașinile dusă în multe privințe peste limită și fix genul de distracție de arcade în care îți spui „încă o cursă”, ca apoi, trei ore mai târziu, să constați că încă rulezi prin Tokyo-ul ploios, pe fundalul Japanese synthwave. Da, mi s-a întâmplat de mai multe ori.
Și chiar dacă jocul nu e lipsit de mici imperfecțiuni, le oferă fanilor exact ce au cerut. Doar că acum e, vizibil, mai mare, mai zgomotos, mai cool, mai frumos și mai „pe bune” ca niciodată.
N-a fost ușor să aduci Japonia în joc, dar a meritat
Ani la rând, Playground Games a demonstrat că seria Forza Horizon e despre mai mult decât mașini. Sigur, sute de vehicule, un model de condus tip arcade și partea tehnică rămân coloana vertebrală a succesului—dar dezvoltatorii au transformat treptat lumea jocului în vedeta întregii serii. Iar poate exact de aceea, înainte de fiecare episod nou, se stârnește un interes mai mare pentru destinație decât pentru linia de mașini.
După Mexic, Marea Britanie și Australia, Japonia a ajuns în sfârșit—o țară pe care fanii au cerut-o practic încă de la început. Și trebuie spus că studioul a gestionat această presiune cu o lejeritate admirabilă. Pe scurt, e un paradis auto construit cu grijă până la ultimul detaliu. În același timp, cred că faptul că au așteptat până la al șaselea episod să includă Japonia a fost o alegere excelentă: doar capabilitățile tehnologice de azi le-au permis dezvoltatorilor să surprindă atmosfera culturii auto japoneze așa cum fanii și-o imaginau de ani.
Fapt amuzant: Japonia din Forza Horizon 6 nu e doar despre serpentinele de munte și drifturile legendare touge, ca în Initial D, de exemplu. La fel de impresionătoare sunt cursele nocturne prin ploaia torențială din Tokyo, unde luminile neon din cartierul iconic Shibuya creează o atmosferă ca direct din cele mai bune filme de street racing.
Vedeta incontestabilă a întregului joc este Tokyo (o să vorbim despre hartă puțin mai târziu). Playground a creat chiar și o echipă separată pentru el, iar rezultatul se vede practic peste tot: de la străzile largi și nesfârșite, încadrate de zgârie-nori, până la aleile înguste scăldate în lumini de tot felul, prăvălii mici și repere iconice precum Shibuya, Akihabara și Tokyo Tower.
În același timp, orașul scoate și în evidență una dintre compromisurile jocului. Traficul e vizibil mai rar decât te-ai aștepta de la un Tokyo real, iar senzația e una suspect de „gol”. Același lucru se simte și în densitatea populației: în loc de străzi animate și aglomerate, vezi câțiva oameni pe ici pe colo, de-a lungul drumurilor. E păcat că, în campanie, metropola în sine stă mai mult pe post de decor—iar cea mai mare parte a acțiunii se concentrează… peste tot, mai puțin acolo.
Fapt amuzant: Tokyo din Forza Horizon 6 nu e doar despre bulevarde late și intersecții cu neon. Și străduțele înguste sunt pline de mici Kei Cars japoneze, perfecte pentru plimbări mai lejere sau livrări de mâncare în mini-jocuri.
Dar Forza Horizon nu a fost niciodată gândit ca un simulator de condus sau ca o recreere realistă a unui oraș japonez. E un playground open-gym masiv, unde poți alerga cu 300 km/h pe drumuri de pământ, prin păduri, pe pasuri montane acoperite de zăpadă, pe lângă câmpuri de orez și drumuri de țară fără să fii oprit la fiecare zece secunde de o linie de taxiuri.
Iar fix în afara Tokyo-ului jocul își arată cea mai mare forță: libertatea. Harta e vastă, variată și practic fără margini, iar „strălucește” cu adevărat în detaliile pe care începi să le observi abia după câteva ore de condus.
Cred că studioul va aborda în viitoare update-uri traficul și densitatea populației, iar deocamdată accentul e pus mai ales pe optimizare, ca jocul să ruleze cât mai fluid posibil la lansare. Oricum, în afara orașului nu contează atât de mult și te vei bucura mult mai mult de plimbare. Probabil că nici nu mai e nevoie să spunem că Tokyo și împrejurimile sunt cele mai detaliate locații din serie, iar după Mexic în Forza Horizon 5, e o schimbare binevenită.
Nimic generic
Una dintre cele mai mari forțe ale Forza Horizon 6 este felul în care schimbă încontinuu atmosfera de condus. Dacă în episodul anterior, Mexicul, se baza adesea pe spații deschise și pe întinderi lungi de peisaj arid, Japonia se simte mult mai densă, mai vie și mai diversă.
La fiecare câteva minute de condus, se schimbă caracterul drumurilor—și chiar mediul. De la autostrăzi moderne pline de tuneluri și poduri, te trezești brusc pe pasaje înguste între coline superbe, apoi în sate mici, pe drumuri de pădure sau printre câmpuri cu flori de cireș.
Fapt amuzant: Harta din Forza Horizon 6 e plină de locuri ascunse care răsplătesc jucătorii curioși. Pe măsură ce explorezi, s-ar putea să dai peste temple tradiționale, puncte de belvedere sau Tokyo Tower—iar dacă faci poze acestor scene în photo mode, jocul îți dă puncte bonus, credite sau mașini noi.
De data asta, Playground Games a acordat și mai multă atenție detaliilor, iar datorită acestui lucru harta nu se mai simte ca un simplu fundal pentru curse, ci ca un loc real, cu propria identitate. Satele nu sunt deloc „la fel”, peisajul nu e alcătuit din pattern-uri repetate, iar aproape oriunde te uiți, găsești ceva care te îndeamnă să încetinești măcar pentru o clipă. Dacă ai chef, adică.
Plimbarea e completată și de cea mai amplă coloană sonoră de până acum, care îți permite să asculți până la 9 posturi de radio cu artiști precum Linkin Park, BABYMETAL, Pendulum, YOASOBI, Rise Against și încă sute de nume. În oraș, poți alege ceva mai dur și mai energic, iar la țară ai opțiunea de un ritm mai calm, cu instrumente tradiționale japoneze.
Sezoanele revin—și se văd și mai clar
Și sezoanele revin în forță; seria le-a avut în mai multe episoade, dar de data asta au primit un aspect și mai pronunțat. În timp ce conduci, nu se schimbă doar vremea și ora din zi, ci și peisajul în sine—de la cireșii roz înfloriți până la munții îmbrăcați în zăpadă în depărtare. Iar astea sunt printre cele mai reușite părți ale întregii hărți. Pentru prima dată, Forza Horizon 6 are o regiune acoperită permanent de zăpadă, cu o stațiune de ski: telescaune, pârtii și locuri de unde poți da drumul în jos nu pe schiuri, ci la volan, într-o mașină.
Rezultatul sunt momente care, uneori, par mai mult o „road trip” nebună decât un joc clasic de mașini sau motociclete. Un minut faci drift pe lângă cascade, câteva minute mai târziu „zbori” printr-un canion acoperit de zăpadă, iar apoi ajungi pe o pârtie de ski undeva sus, în munți. Și exact atunci îți dai seama că nu e doar o hartă obișnuită pentru un joc obișnuit cu mașini, ci o aventură de arcade pe patru roți.
Evenimente online și o progresie mai naturală a jocului
Forza Horizon 6 nu încearcă să inventeze roata—și nici nu trebuie. Oferă un open world uriaș, sute de mașini licențiate și fix genul de condus de arcade în care distracția contează mai mult decât simularea realistă. Totuși, și „puristii” care vânează autenticitatea vor găsi destule motive să se bucure. Modul online și suportul pentru live service, cu mașini și activități noi, revin, desigur.
Comparativ cu episodul anterior, jocul se simte totuși puțin mai bine la capitolul progresie. De data asta nu începi ca vedetă de festival, ci ca un entuziast obișnuit, care trebuie să deblocheze treptat evenimente mai mari și clase de mașini mai puternice.
Cu fiecare pas înainte, o brățară nouă îți simbolizează urcarea către o clasă de performanță mai ridicată. Mașinile sunt în continuare foarte ușor de obținut, dar „leveling-ul” are acum un ritm puțin mai natural. În plus, există și câteva excepții, unde va trebui să muncești serios ca să obții anumite mașini.
Nu lipsesc evenimentele tradițional spectaculoase cu avioane, roboți (suntem în Japonia, până la urmă) sau piste complet absurde, doar că de data asta nu m-au impresionat cu „wow”-ul acela la fel de puternic ca în precedentele Horizons. Principalul motiv e că am mai văzut în serie astfel de „ștrumfării”, așa că le-am tratat ca pe un element obligatoriu din checklist. Dar sunt convins că comunitatea va netezi aceste colțuri în timp. Până la urmă, e un joc de tip live service, cu posibilitatea de a crea add-on-uri și mod-uri personalizate—iar această idee a fost pusă în practică pe deplin în episoadele anterioare.
Te bagi în cultura auto a Japoniei
Jocul valorifică la maximum peisajul și încearcă să ți-l „introducă” prin tot felul de evenimente din joc. Pe lângă clasicul Horizon Festival, apar acum o mulțime de activități axate direct pe cultura japoneză și scena auto. De data asta, misiunile de poveste nu mai par umplutură plictisitoare între curse, ci mai degrabă niște ocoliri plăcute care te poartă natural prin colțurile și scorburele hărții.
Într-un moment stai la un atelier de tuning, în următorul testezi anvelopele în munți sau pe coastă, ori pleci într-o tură foto prin zone mai puțin cunoscute. Iar deși dialogurile suferă în continuare de „over-the-top” pozitivitatea tipică „Horizon”, de data asta se simt mult mai naturale și mai amuzante.
Playground a reușit, de asemenea, să surprindă foarte bine cultura japoneză a mașinilor în sine. Sunt curse montane iconice, întâlniri online la parcări legendare inspirate din locații din lumea reală (cum ar fi Drift Club Japan din Tokyo City), dar și drifturi improvizate și time trials în care poți să intri aproape imediat.
Împărțirea hărții pe regiuni, cu activități colectabile proprii, mașini ascunse și alte mici detalii care te motivează să explorezi fiecare colț, funcționează foarte bine. Datorită acestui lucru, Japonia nu se mai simte doar ca o hartă frumoasă, ci ca un loc unde are sens să te oprești, să rătăcești puțin și, uneori, pur și simplu să te lași cu atmosfera.
Nu vei găsi o cursă mai spectaculoasă vizual
La Playground Games, pur și simplu știu exact cum ar trebui să arate un joc modern de arcade racing. Mecanica de condus rămâne accesibilă practic tuturor, dar nu se simte nici greoaie, nici exagerat de simplificată. Mașinile au personalități distincte și reacționează la suprafața drumului, la vreme și la viteză.
Prin urmare, Horizon 6 atinge un echilibru perfect între distracția pură de arcade și un control suficient de realist încât atât jucătorii casual, cât și cei care au volan și pedale să se bucure de experiență. Iar da, e adevărat și de data asta că să intri cu mașina printr-un gard, să sari peste jumătate de pădure și să continui mai departe fără consecințe majore e adesea cel mai bun plan posibil.
Salut schimbarea în ceea ce privește distrugerea mediului—m-a făcut extrem de fericit. Dacă în episoadele anterioare, și cel mai mic copac sau țăruș din pământ puteau să oprească mașina brusc, de data asta dezvoltatorii au fost mai îngăduitori. Numărul mult redus de opriri nedorite îmbunătățește experiența de condus atât în curse, cât și în explorarea liberă prin mediul rural. Nu e că nu se întâmplă niciodată, dar nu se întâmplă aproape la fel de des.
Latura tehnică se numără din nou printre cele mai bune din gen, iar Japonia arată fantastic atât ziua, cât și după apus. Jocul excelează în special la capitolul lumină, reflexii și detalii ale mediului. Modelele mașinilor sunt redate frumos atât din interior, cât și din exterior, iar jocul păstrează performanțe foarte stabile chiar și în zone open world mari.
Fapt amuzant: Regiunile montane îți oferă o mulțime de puncte de belvedere de unde poți vedea satele, drumurile șerpuitoare nesfârșite și Tokyo-ul noaptea, în depărtare. Peste tot peisajul veghează emblematica Fuji cu vârful ei acoperit de zăpadă—una dintre cele mai spectaculoase repere de pe întreaga hartă.
E adevărat că, comparativ cu Forza 5, nu e o „săritură” majoră între generații la nivel grafic, dar Horizon 6 compensează cu o optimizare extrem de bine lustruită și cu o fluiditate generală excelentă (parțial datorită traficului și densității mai scăzute, menționate mai sus). Punctele slabe rămân la capitolul animațiile personajelor și dialogurile din scenele de story, care par puțin depășite față de restul jocului. Din fericire, nu sunt multe și, oricum, majoritatea timpului o să stai la volan.
Nici partea tehnică—cum ar fi daunele mașinilor sau schimbările vizibile ale mediului ca reacție la condus—nu s-a îmbunătățit prea mult. Ia, de exemplu, lipsa urmelor de anvelope după ce treci prin noroi. Deși mașinile arată zgâriate și vezi gropițe în caroserie în diverse locuri, totul e făcut mai degrabă de mântuială. Și e păcat și o oportunitate ratată.
Mai multe opțiuni de personalizare în garaj nu înseamnă automat mai bine
Pe de altă parte, există o funcție nouă: opțiunile semnificativ extinse pentru case, garaje și reședințe personale. Nu mai sunt doar adăposturi obișnuite pentru deplasare rapidă prin hartă, ci spații pe care jucătorii le pot personaliza parțial și în care pot expune colecția de mașini.
Dezvoltatorii au încercat clar să ducă jocul mai aproape de un „stil de viață” de pasionat de mașini: nu e vorba doar despre curse în sine, ci și despre senzația că îți construiești propriul colț din lumea auto. Sună excelent pe hârtie și, în unele momente, chiar reușește să creeze o atmosferă plăcută de „digital dream garage”.
Problema e că editorul în sine se simte inutil de complicat și, în unele locuri, cam neterminat. Deși opțiunile de personalizare sunt vaste, comenzile sunt haotice. În același timp, selecția de obiecte utilizabile e destul de limitată—ceea ce înseamnă un singur lucru: în cele din urmă, modderii din comunitate vor veni cu îmbunătățiri care le vor face viața mai ușoară jucătorilor în garaje. Nu o să găsești aici opțiuni să pui afișe pe pereți, dar poți să aduci un dinozaur lângă mașinile tale...
Și, tot vorbind despre garaje... Jocul oferă o flotă absurd de mare și diversă (peste 550 de mașini licențiate), unde practic toată lumea poate găsi mașina preferată. Mărcile precum Porsche, BMW, Ford, Honda, Toyota, Ferrari și Lamborghini sunt toate aici, iar jocul combină foarte bine icoanele clasice japoneze, mașinile sport de zi cu zi și speciale făcute pentru circuit la maximum. Există chiar și dube și SUV-uri pentru familie. Rezultatul e fix tipul de garaj în care, la câteva minute distanță, te trezești că te întrebi ce mașină vei conduce mai departe.
Comparativ cu episoadele anterioare, n-au făcut prea multe progrese la tuning, iar experiența e practic aceeași. Jocul oferă o gamă uriașă de opțiuni pentru personalizarea performanței, a motoarelor, transmisiei și suspensiilor, iar jucătorii mai experimentați se pot distra de minune ajustând setările detaliate.
Capitolul vizual al personalizării, însă, e încă puțin mai conservator: unele mașini primesc kituri de caroserie și spoilere variate, dar cu altele te limitezi la schimbări minime.
Motoare, turbo-uri și sunetul Tokyo-ului noaptea
Un domeniu în care Forza Horizon 6 se remarcă cu adevărat (în cadrul seriei) este partea de sound design. Mașinile, în sfârșit, nu mai par „carcase” diferite pentru același motor cu volume ajustate; fiecare are propriul caracter și personalitate. Diferențele dintre vehicule se aud imediat: de la turbo-uri agresive și evacuări care bâzâie până la detaliile subtile când schimbi viteza sau frânezi.
În plus, jocul gestionează excelent sunetele ambientale de pe traseu. Impacturile la intrarea în parapete și săriturile peste borduri se simt exact cât trebuie și accentuează frumos senzația de viteză. Sunt detalii mici, dar fix ele fac experiența de condus mult mai vie și mai intensă.
Forza Horizon 6 pe Xbox – Cum a mers și ce mod am jucat?
Pe Xbox Series X, am intrat aproape imediat în modul Performance, iar cu un condus de arcade atât de rapid nu am avut niciun motiv să caut altceva. Forza Horizon 6 rulează dinamic în 4K la 60 de cadre pe secundă complet stabile și arată incredibil de bine.
Rezoluția dinamică funcționează atât de lin încât, dacă dezvoltatorii n-ar fi menționat-o, majoritatea jucătorilor nici n-ar fi observat (inclusiv eu). Iar da, există și un mod Quality cu imagine mai „nativă”, dar într-un joc în care zbori cu 300 km/h printre flori de cireș, 30 FPS mi s-au părut la fel de naturale ca un drift într-o dubă.
O dependență relaxată pentru o seară liniștită
"Încă o cursă, doar atât", și trei ore mai târziu tot faci drift undeva prin munți sub un cer plin de stele. Da, așa de multe ore a înghițit o singură seară cu Deluxe Edition pe Xbox. Ca de fiecare dată, ritmul e la fix, iar jocul te împinge constant să încerci mașini noi, discipline noi și să explorezi locații pe care nu le-ai văzut încă.
Într-un moment concurezi în curse rutiere clasice, iar în următorul alergi cap-la-cap cu ceilalți în evenimente de drift sau finalizezi misiuni-showcase—lucruri pe care seria le adoră de ani buni. De data asta, însă, bătăliile spectaculoase nu mai par chiar la fel de sălbatice și memorabile ca odinioară. Nu lipsesc momentele cu adrenalină și nici prezentarea cinematică, dar Playground a păstrat lucrurile ceva mai „legate de pământ” în această privință.
Am apreciat mult mai mult modul „Discover Japan”; face un contrast plăcut cu festivalul clasic. Printr-o serie de misiuni mai mici, jocul te introduce în cultura auto japoneză, în scena drift-ului și în regiunile hărții în sine. Aici livrezi mâncare prin străzile din Tokyo sau te ocupi de proiecte de tuning și provocări în munți.
Iar apoi e componenta online, Horizon Play, unde Forza devine cu adevărat un playground uriaș de comunitate. Întâlnirile în parcări, evenimentele comunității și pistele create de jucători sunt acum la fel de importante în serie ca și cursele în sine.
Multiplayerul e, de asemenea, o parte importantă a experienței. Sigur, poți juca și offline, dar seria Forza Horizon se „desface” cu adevărat în lumea online. Pe scurt, e același sistem ca înainte: întâlnești alți jucători oriunde pe open world sau concurezi în curse online. Toate acestea sunt aspecte ale jocului care te atrag și te țin „agățat”. Timpul trece mai încet și, înainte să-ți dai seama, a și zburat.
Verdict: 9/10
E timpul să încheiem. Și o facem cu stil, pentru că Forza Horizon 6 e genul de sequel care nu revoluționează seria, ci o „șlefuiește” spre aproape perfecțiune. Japonia a fost un vis de destinație pentru Horizon ani la rând, iar rezultatul arată clar că a meritat așteptarea. Un open world fantastic, un gameplay de condus incredibil de captivant, o colecție de mașini foarte vastă, atmosfera uimitoare a străzilor din Tokyo noaptea și o mulțime de conținut de toate felurile fac din joc una dintre cele mai bune experiențe de arcade racing disponibile acum.
Da, există mici neajunsuri—trafic mai rar, evenimente showcase mai slabe sau un editor de garaj imperfect—dar, până la urmă, nimic din toate astea nu schimbă faptul că Horizon 6 este cel mai bun joc din serie. Te poate ține conectat zeci sau sute de ore; dezvoltatorii au îmbunătățit tot ce se putea, iar „six” a devenit rapid noul standard în racing cu open world. Exact așa ar trebui să arate un sequel, iar în seria asta ne-am obișnuit deja, episod cu episod.
